Follow us on...
 
 
 

Login

User Name/E-mail:

Parola:





 
 
 
 
 

Parteneri

 
 
 
 
 

Cautare



advanced search
 
 
 

LOEB OBTINE PRIMA VICTORIE CU CITROEN DS3 WRC

Sebastien Loeb si Daniel Elena, echipajul care nu a mai fost invins in Mexic din 2006, si-au trecut in cont a cincea victorie consecutiva in Raliul Mexicului. Aceasta a fost prima victorie pentru modelul Citroen DS3 WRC care si-a demonstrat potentialul pe macadam pe tot parcursul celor trei zile. Sebastien Ogier si Julien Ingrassia au avut o evolutie excelenta pana in ziua a treia cand au fost nevoiti sa abandoneze in urma unei iesiri in decor. In urma victoriei din Mexic, Loeb / Elena au urcat pe locul secund in clasamentul pilotilor.

Mult asteptata zi de debut din Raliul Mexicului, etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri, a fost dominata de echipa Citroen Total. La finalul zilei, Sebastien Ogier / Julien Ingrassia aveau un avans de doar 2,3 secunde fata de Sebastien Loeb / Daniel Elena, iar restul echipajelor se aflau deja la peste un minut in spate.


In ziua a doua a fost randul echipajelor Citroen Total sa curete drumul pentru rivalii lor, dar chiar si asa Sebastien Ogier si Sebastien Loeb si-au pastrat pozitiile in ierarhia generala si acest lucru chiar daca Loeb a primit o penalizare de 50 de secunde pentru ca a intarziat 5 minute, din cauza unor probleme la cutia de viteze, la startul specialei a 15-a.


Dupa doua zile foarte lungi, in ultima zi din Raliul Mexicului pilotii au mai avut de parcurs doar 62 kilometri impartiti in trei probe speciale: Guanajuatito (29 km), Comanjilla (24 km) si Guanajuato Power Stage (8 km), fara parc de service. Sebastien Ogier avea un avans de doar 10,5 secunde in fata colegului sau de echipa cand au plecat din parcul de service amplasat la Poliforum de Leon, iar obiectivul era sa aduca prima dubla pentru modelul Citroen DS3 WRC. Ogier a iesit insa in decor pe prima proba a zilei si nu a mai putut continua raliul. „Trebuie sa fortez pentru a-mi pastra pozitia. Eram primul pe drum si asta insemna ca voi curata drumul pentru ceilalti”, explica pilotul Citroen Total. „Intr-un viraj, masina a subvirat si am iesit putin mai larg. Nu am putut evita un bolovan si am rupt roata stanga fata. Am riscat si am pierdut, dar macar am vazut ce poate masina. Am facut o treaba excelenta in primele doua zile si imi pare rau ca nu am reusit sa adun puncte importante pentru Citroen in clasamentul constructorilor.”


Cand Loeb si-a vazut colegul oprit pe marginea probei a redus putin ritmul. „Nu mi-a facut deloc placere sa-i vad pe Sebastien si Julian pe marginea drumului. Era o lupta foarte interesanta intre noi si e pacat ca s-a terminat asa. Avem un avans de peste un minut si jumatate fata de Mikko, deci vom merge mult mai lejer acum”, a spus Loeb. Dupa ce a pierdut cateva secunde pe Comanjilla, Loeb a luat startul in ultima proba cu intentia de a mai castiga puncte pretioase in lupta pentru titlu. Locul secund pe „power stage” i-a adus inca doua puncte la finalul unui weekend fantastic. „Am avut un raliu dificil. A fost o lupta interesanta cu Sebastien Ogier, am avut mici probleme cu masina si am obtinut victoria doar pe ultimele probe. Este un rezultat foarte bun pentru ca am urcat pe locul secund in clasamentul general al pilotilor. Pentru noi sezonul a inceput cu adevarat abia aici”, a completat Loeb.

„Este inca un rezultat exceptional pentru Citroen”, a spus zambind Olivier Quesnel. „A fost un raliu excelent. L-am pierdut pe Sebastien Ogier, e pacat, dar asta se mai intampla in acest sport. Am aratat, la primul raliu pe macadam, ca DS3 WRC este o masina rapida si fiabila, chiar daca am avut mici probleme. Sunt increzator in ceea ce priveste restul sezonului pentru ca sunt convins ca avem cea mai buna masina si cele mai bune echipaje. Acum trebuie doar sa fim inteligenti pentru a castiga ambele titluri mondiale.”


Petter Solberg si Chris Patterson , tot pe un Citroen DS3 WRC au terminat raliul pe locul patru si au adunat un punct bonus in Power Stage.