Ieri am bagat prima mea tura mai lunga.
Alegem ca traseu Turda-Baia de Aries-Iazul de decantare Valea Sesii de la exploatarea miniera Rosia Poieni;
169 km in total. Aici aveti si inregistrarea de pe gps pina la revenirea pe sosea, unde m-a lasat bateria.
http://connect.garmin.com/activity/329078029" onclick="window.open(this.href);return false;
Asa ca am plecat din Turda dis de dimineata, in ideea ca cine se scoala de vreme departe ajunge; si aveam de ajuns departe.
Fiind foarte entuziasmat de traseul ce urma sa il fac nu am dormit prea bine noapte precedenta, culcindu-ma tirziu, trezindu-ma pe la 5 si atipind o ora iar. Am o problema cu entuziasmul asta.
Cu o cafea tare si ceva in burtica plec la drum la fel de entuziasmat. Eram plin de energie de nici nu imi dadeam seama ca urc sau cobor dupa efortul depus. Ziceam ca e o usoara coborire si o sa imi creeze probleme la intoarcere fiind obosit; desi stiam ca ar trebui sa fie urcare. Traseul e deosebit, plin de privelisti frumoase, mergi paralel cu Ariesul care avea un debit mare si era senzational.
La inceput pauzele le faceam la 1.5-2 ore, simtindu-ne in forma si plini de energie.
Dar cum nici o minune nu tine prea mult si energia noastra (in special a mea) urma sa se termine. Am ajuns in satul Lunca unde trebuia sa ne abatem de la sosea si sa o luam pe munte. Deja eram obosit, am oprit la un barulet pt hidratare si sa ne tragem sufletul si m-am gindit odata cum drac o sa termin eu tura asta daca eu deja sint obosit si nu am terminat nici jumate ?!
Ne pornim mai departe dupa ce culegem informatii ce s-au dovedit a fi deosebit de utile pt traseu. In urmatori 8 km am avut de urcat 200 m in altitudine pe drum neastfaltat. Greu, am urcat si cu treapta 1-1, dar ma asteptam, doar am mers pe munte. Ajungem intr-un final la baraj unde vedem dezastrul, ca nu il pot numi altfel. Cine nu stie Iazul de decantare al exploatarii Rosia Poieni e un iaz unde se stringe steril in decursul anilor. Imaginativa un baraj plin cu noroi, apa contaminata cu toate timpeniile de substante folosite in exploatarea miniera de cupru, avea diferite culori si toate astea acoperind o parte dintr-un sat.
Revenind la traseul meu; inconjurul iazului a fost mai ok pt ca opream des pt poze si sa mincam ceva.
Dupa ce am terminat cu iazul ne indreptam spre casa. Ce am urcat trebuia sa coborim asa ca m-a asteptat un downhill de toata frumusetea pe o lungime considerabila cu inclinatie mare si bolovani cit capul. Pot sa zic ca mi-a placut la nebunie. Senzatia e extraordinara sa cobori in viteza pe drumurile alea. Ma si gindeam ca daca rezista bicicleta nu se va mai strica in veci vecilor. S-a terminat si downhill-ul "foresteier" si ajungem in satul Lupsa. Dupa ce cerem niste indicatii o luam spre sosea pe un alt "downhill" astfaltat de data asta.
Si asta mortal. A mers mai repede dar fiind cu destule curbe si eu incepator nu am atins viteza maxima pe aceasta portine. Apropo viteza maxima atinsa de mine pe acest traseu a fost de 43,4 km/h; e mult, e putin ?! Eu zic ca e ok pt mine in acest moment.
Ajungem in sat, ne oprim iar la bar si incerc ma hidratez ca mi se terminase apa pe munte. Deja eram extenuat. Fundul ma durea rau iar incheieturile miinilor ma cam lasau. Energia si aia era pe low, dar low cartre exhausted. Dupa un timp ne pornim la drumul catre casa. Era tirziu si stiam sigur ca nu voi ajunge pe lumina in Turda. Observ, cu placere, ca drumul e doar pe coborire. Iar am prins o panta lunga si am atins viteza de 47 km/h de data asta. Ma simteam ca un copil cind primeste jucaria preferata. Am uitat si de fund si de miini in acele momente. Dar cu fiecare km strabatut durerea era tot mai accentuata, iar la mina stinga simteam si impunsaturi la anumite socuri; practic apasam vreun nerv. Era groaznic. Mai incolo a trebuit sa oprim si mai des pt a-si reveni fundul, chiar la 15-30 minute. Cind ma ridicam din sa simteam de parca pielea raminea acolo, niste dureri cumplite. Miinile ma dureau, spatele si gitul le simteam incordate; deja se lasase si intunericul, eu eram
epuizat nu obosit. In fine, cu tot chinul ajung in jurul orei 23.00 acasa. In viata mea nu am fost mai obosit ca in acel moment. Cu greu am facut si dus iar deja degetele miini stingi imi tremurau incontrolabil. Am mincat si somn de voie. Azi am mers cu masina la lucru. Aveam ... a pain in ass.
Cu toate greutatile de la sfirsit nu regret o secunda ca am facut traseul si abia il astept pe urmatorul, care sigur nu va mai fi asa lung.
P.S: cam asa ar trebui sa arate o bicicleta dupa un traseu de munte
