Mecanicii si cursele de raliuri

[mugurel]

O VIATA DE MECANIC!

Pilotii sunt oameni arhicunoscuti, dar munca din spate in atelier este fundamentala.

Despre piloti se stie tot (sau aproape tot): anul de debut, masinile conduse in cariera, rezultatele obtinute, numele logodnicei, genul de muzica ascultata, filmul preferat sau felul de mancare preferat. Despre Ť ei ť - totusi- nu vorbeste nimeni niciodata : Ť ei ť sunt aceia care stau in spatele performantei (sau contraperformantei) fiecarui pilot, sunt aceia care au pasaportul victoriei, sunt cei care dau incarcatura iesirii din Parcul de Asistenta. Ť Ei ť sunt mecanicii (fara exceptie de la mecanicii echipelor mari oficiale pana la miniasistenta acelora care fac ocazional cate un raliu pe an), populatia multicolora care petrece zile in sir dezolante in acele spatii denumite Ť Parc Asistenta ť si asteapta Ť creaturile ť (WRC sau o Nova minipreparata, cine stie ? pentru un mecanic e suficient un roll-bar sau 4 roti) sa termine speciala, macar in capul listei , sau macar la capatul listei clasificarii, dar – in orice caz- sa fie acolo... intreaga masinuta...

Cine sunt ? Cum se nasc mecanicii de raliu Inainte de toate sunt cu adevarat pasionatii, oameni care stiu tot (dar chiar totul !) din lumea colorata a curselor : au memorie de elefant, isi aduc aminte locul de amplasare al asistentei vreunei curse demult uitate, isi aduc aminte de vreo masina (care au preparat-o care au condus-o un an inainte, ce culori avea cand o conducea fostul campion al grupei respective impreuna cu navigatorul laudat din acel an), care a invins acum 3 ani vreo cursa mai te miri pe la ce raliu, care ar fi sosit prima daca...(sau a sosit prima la Grupa N, daca nu ar fi abandonat celalalt principal concurent al grupei), isi aduc amninte de ani si ani de curse, de rezultate, de suprapuneri atemporale... Mecanicii nu au varsta : chiar si adolescentii de 16 ani au aceeasi memorie ai celor vechi, care sunt instruiti cu aceeasi rabdare a trecutului, aducandu-si aminte de toate episoadele sau anecdotele vreunei curse de cand nu se nascusera inca !

Mecanicilor le place sa-si aduca aminte de curse ? Nu. Nu de acelea de care stie toata lumea, si care vine scris in toate ziarele curselor (pe PS 4 a invins surpinzator acesta, celalalt s-a retras la inceputul celei de-a doua, etc), ci de ce sta in spatele performantei acelui pilot si numai ei pot spune ce a fost acolo ! Sa ne spuna Sandrino de cursa de la Baia Mare 1998 ! sau despre Deva 2002... In principiu, ucenicul care lasa prima oara atelierul si se muta la curse sa ne spuna ! Si atunci... Incep adevaratele povesti vanatoresti, cu bunicii povestitori de povesti incredibile despre retragerea vreunui nepot prin Malta. E fantastic sa asculti intalnirea unuia care povesteste despre Cluj 1987 cu praful si pulberea lasata pana la salturile de la Sibiu de anul asta in care strangerea suruburilor se face de trei ori mai multe decat in mod normal, si cat de lunga este descrierea inlocuirii unui diferential la un raliu casant de anul trecut. Mecanicii exagereaza intotdeauna un pic, asa ca bunicii, pentru mentinerea tensiunii ascultatorului si pentru a-l convinge !

Mecanicii sunt citadinii lumii raliistice si stiu sa se exprime si sa se faca intelesi in toate limbile : in Mondiale au fraze in engleza nu chiar Oxfordiene (un mexican cu un finlandez, un roman cu un austriac) Dar in CRR ajung la expresii ardelenesti si la un perfect dialect banatean, saltaret, asa, la sentiment, pentru ca erau cu un an inainte la o echipa, si in celalalt an la alta echipa si limba vorbita era alta . Nu este vreun loc in care mecanicii sa se gaseasca in dificultate : ii vezi mancand farfurii de mancare turceasca cu niste nume impronuntibile ca si cum ar fi in fata farfuriei de ciorba Ť ca la mama acasa ť, ii vezi dicutand animat cu un imens sandwich in mana ca si cum ar fi in fata portii de acasa.

Mecanicii stiu sa fie feroci : la fiecare pilot ii cunosc calitatile si/sau defectele de pilotaj, recunoscandu-i dupa numarul de inlocuiri ale unui anume mecanic, sau numai citind timpii de pe o anumita proba in special. Ť Goe ť franeaza prea mult, Ť Jan ť maltrateaza cutia, Ť Gogu ť indoaie jantele si face pana. Sunt implacabili : Ť Goe ť soseste in asistenta si trebuie sa ai deja pregatite placutele de frana pentru a fi inlocuite, pentru Ť Jan ť e cu siguranta cutia de viteze pregatita, la el va fi un service dur, pentru Ť Gogu ť doua roti de rezerva, chiar daca nu sunt cerute de catre acesta, una va fi necesara !

Mecanicii stiu sa faca lucruri fara rasuflare : in 20 minute stiu sa repuna pe roti o masina stramba, in 20 minute controleaza totul (dar chiar totul) fara sa uite vreun surub. In 20 minute fac o revizie la masina (aia care pentru o masina de strada, intr-o concesiune auzi zicandu-se Ť va rog sa va intoarceti in 2 zile, si totusi, telefonati inainte de a veni, pentru ca va spunem noi daca am terminat lucrul ť). Mecanicii transpira ca niste cai, se murdaresc de sus pana jos cu ulei, iti scot esapamentul, se enerveaza pe vreun surub care nu se desurubeaza , dar continua sa-si faca treaba ca un metronom, cu precizie si fara o clipa de ragaz, cu ochii pe ceasul care merge invers al Directorului Sportiv (sau al navigatorului, daca nu au Director Sportiv). Mecanicii sunt inoxidabili, incalificabili, de granit, indestructibili : daca se intampla ceva, nu isi iarta greseala luni in sir, cateodata ruptura este reparabila, cateodata nu se mai poate repara...

Mecanicii se cunosc intre ei toti : cursa dupa cursa devin prieteni, intre un Parc si altul se schimba batalii, isi aduc aminte de vreo cursa din punctul lor de vedere (Ť Goe ť a rupt asta, dar am reusit s-o reparam, Ť Jan ť a plecat cu problema aia : mecanicii prevad clasificarile). Mecanicii se simt bine impreuna, isi tin partea, se sustin a la victorie, se iau la misto fara remuscari, beau bere impreuna seara. Mecanicii stiu sa rada cu o fata spontana, care te face sa uiti de tensiunea cursei. Mecanicii mananca farfurii imense de fripturi, dorm putin ca stridiile in camerele lor tri-cvadruple, invadati de genti de voiaj pline de salopete. Intre un Parc si altul, mecanicii primesc miliarde de telefoane, sunt ei adevaratii cronicari ai cursei, aceia care traiesc in direct ceea ce se va scrie dupa aceea. Seara, mecanicii telefoneaza la sotii si/sau amantelor : le povestesc despre cursa, doamnele lor le povestesc de la scoala copiilor sau de la pizza mancata impreuna cu prietenele. Stau la telefon ore in sir si mobilele lor au batererii interminabile, care nu se descarca niciodata...Ca si munca lor !

Altadata, mecanicii munceau mai mult, nu erau Parcuri de Asistenta, sau si mai rau, erau insirati de-a lungul vreunei strazi unde era mai multa umbra. Asistentele erau zburatoare, inlocuiau numai cauciucuri, pentru ca nu era decat timp pentru asa ceva, si daca mai ramaneau cinci minute controlau si convergenta. Intotdeauna lipiti de bordura soselei, la lumina stradala dupa ce condusesera dubele care erau ordonate cu minutiozitate, ( sau daca nu mai era timp necesar, le aruncau acolo pentru ca mai erau de parcurs inca 50 km in 40 minute, si atunci nu mai tineau cont de ordine sau de stersul sculelor). Chiar si atunci, fara spatiu adecvat si fara timpii necesari, rezultatul unei curse depindea de munca lor : trebuiau sa fie la locul intalnirii la minutul programat, dar poate ca si pilotii mai rezolvau cate ceva pentru a le usura munca lor, pentru ca in caz contrar urma ori o penalizare, ori se rupea ceva pe proba. Si nu erau semafoare rosii, nici limita de viteza, nici conditii meteo de teama de a-i opri : 90% din cazuri erau in locul stabilit ca si cum ar fi fost sa cumpere tigari la coltul blocului la 100m (sau cateodata erau chiar mai rapizi decat pilotii lor pe speciala pentru a ajunge la locul intalnirii).

Mecanicii continua sa munceasca chiar si dupa ce s-a terminat cursa, demontand corturile de asistenta, repunand in ordine sculele, stramutand furgoanele, incarcand masinile pe platforme, conducand inca ore multe pentru a ajunge acasa, saptamana dupa saptamana, urmand ca sa fie prezenti in celalalt colt al tarii. Sau se duc cu masina la verificarile tehnice finale, si se regasesc demontand si montand piese cerute de Comisarii Tehnici – care in timpul cursei au transpirat mult mai putin, si care nu viseaza dusul asa cum o fac mecanicii. Dar mecanicii, inca o data in plus, nu se lamenteaza, tin sa-si arate Ť bibeloul ť lor la care au muncit, sunt orgoliosi sa arate ca este ok masina, bine facuta. Mecanicii sunt inima cea mai adevarata a raliurilor, sunt prezenta fara de care masina s-ar opri fara gres, una dupa alta. Nu isi mai incap in pene de bucurie cand castiga pilotul lor, nu le mai vezi fetele daca a abandonat : sunt primii fani, sunt ei primii carora le-a intors fundul masina, sunt ei cei care au facut masina sa ajunga la finish, sunt ei cei care trebuie sa o pregateasca pentru urmatoarea cursa. Sunt ei cei care sufera cel mai mult daca se opreste masina in timpul raliului, sunt ei cei care vor imediat o victorie demonstrand astfel ca a fost doar Ť fatalitate ť, ca asamblatul pe care l-au facut inainte de raliu nu intra in discutie, repetand in nestire abjectii si injurand fierul.

Mecanicii. Ce ne facem fara ei ? Ce raliu ar mai fi fara mecanici ?

Urmeaza Raliul SIBIULUI ! Tineti-va bine !

[Bogdan]

Foarte interesant..

[ace117]

...Mecanicii sforaia super tare cand dorm si pt a permite pilotului somnul atat de necesar dinaintea cursei, se mut pe hol sau terasa si dorm acolo inveliti intr-o patura pana dimineatza la ora 5, cand trebuie sa plece cu masina de asistenta pt a gasi un loc cat mai bun in parcul de service. In plus tac din gura cand pilotul stresat de emotiile cursei le reproseaza lucruri fara nici o legatura cu masina de curse si te stropesc cu sampania atunci cand te intorci victorios in ultimul parc de asistenta!
Bravo lor, suntem prieteni si formam o echipa. Eu personal nu le-am uitat sa le multumesc in nici un interviu sau articol.